Detalii de ultimă oră despre programul Casa Verde Fotovoltaice 2023. Finanțarea acoperă până la 90% din valoarea investiției.
Noua sesiune de finanțare din cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice urmează să fie lansată de către Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) în prima jumătate a anului.
Ca și în cazul programelor anterioare și actuala sesiune va finanța:
– cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice (cu condiția ca puterea minimă instalată să fie de 3kWp),
– cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice (15% din costurile cu echipamentele şi instalaţiile electrice),
– TVA-ul aferent cheltuielilor eligibile.
Suma finanțată reprezintă 90% din valoarea totală a unui astfel de sistem, iar restul de 10% trebuie plătit de către beneficiarul sistemului.
Beneficiarii eligibili sunt persoanele fizice cu domiciliul în România proprietari de imobilule sau locatari care au obținut acordul tuturor proprietarilor cu privire la implementarea proiectului. De asemenea, imobilul nu trebuie să facă obiectul unui litigiu în curs de soluţionare, iar persoanele fizice să nu aibă obligaţii restante la bugetul de stat şi la bugetul local.
